Descriere
Clematita Daniel Deronda
Plante la ghiveci de 2 litri (2C).
Clematita ‘Daniel Deronda’ este o varietate de plantă cățărătoare extrem de spectaculoasă, recunoscută oficial prin premiul de prestigiu RHS Award of Garden Merit . Creat în 1882, acest hibrid clasic impresionează prin florile sale uriașe, de un albastru-violet intens (safir), cu diametrul de până la 15–20 cm.
- Mai – Iunie (Prima înflorire): Produce flori mari, duble sau semiduble , care apar pe lăstarii bătrâni, formați în anul precedent.
- August – Septembrie (A doua înflorire): Produce flori simple , dar foarte abundente, care cresc pe lăstarii noi din anul curent. Centrul florilor tinde să aibă nuanțe mai deschise, contrastând superb cu staminele crem-gălbui.
- Locația („Capul în soare, picioarele la umbră”): Planta iubește lumina și soarele direct, dar rădăcinile sale trebuie menținute la răcoare. Protejează baza plantei cu mulci, pietriș sau plantând flori decorative joase în fața ei.
- Solul: Are nevoie de un pământ fertil, bogat în humus și foarte bine drenat. Evită complet zonele unde apa stagnează, deoarece rădăcinile pot putrezi ușor.
- Tăierea (Grupul 2 / B): Deoarece înflorește pe ambele tipuri de lăstari, necesită doar o tăiere ușoară la începutul primăverii (sfârșit de februarie – început de martie). Se elimină doar ramurile uscate, deteriorate sau cele care înghesuie planta, curățând lăstarii până la primii muguri viguroși.
- Rezistența la ger: Este o plantă robustă, complet rustică în România, rezistând la temperaturi de până la -20°C (specifică zonelor de rezistență USDA 4–9).
Tăierea stimulează ramificarea și contribuie la o înflorire mai bogată.
Aceasta trebuie efectuată în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii februarie și începutul lunii aprilie.
Tăierea după luna aprilie va duce la întârzierea înfloririi.
Efectuați tăierea cu o foarfecă de grădină bine ascuțită, la 0,5–1 cm deasupra unei perechi de muguri sănătoși.
Îndepărtați întotdeauna toate frunzele ofilite, precum și tulpinile întregi sau doar porțiunile uscate/moarte (de exemplu, din cauza înghețului).
În primul an, toate exemplarele de clematis trebuie tăiate la o înălțime de maximum 30 cm față de bază, pentru a stimula creșterea unor tulpini noi de la baza plantei.
Rezultate similare, sau chiar mai bune, se pot obține prin așezarea tulpinilor pe sol și acoperirea lor cu mulci, procedeu similar celui utilizat la plantare.
Această metodă fortifică plantele, asigurând astfel o înflorire mai bogată și o rezistență sporită la boli.
În anii următori, modul de tăiere depinde de soi și de perioada de înflorire a acestuia
În ceea ce privește tăierea, plantele de clematis pot fi împărțite, în linii mari, în trei grupe, pe care le vom numi:
1 (fără tăiere), 2 (tăiere ușoară) și 3 (tăiere drastică).Metoda de tăiere:
1. (fără tăiere) – se aplică soiurilor care înfloresc doar pe lăstarii formați în anul precedent: clematitele din grupurile Montana și Atragene. În general, acestea nu se taie deloc; totuși, dacă este necesară scurtarea unor ramuri care au crescut excesiv, tăierea se face imediat după înflorire, de obicei la o înălțime de cel puțin 1 m față de sol.
2. (tăiere ușoară) – se aplică soiurilor cu flori mari care încep să înflorească în mai sau la începutul lunii iunie; primul val de flori apare pe lăstarii din anul precedent, fiind urmat de un al doilea val, mai redus, pe lăstarii noi. Tăierea constă în scurtarea lăstarilor la o înălțime de 100–150 cm față de bază (cu cât planta este mai tânără, cu atât tăierea trebuie făcută mai jos). Aceasta este o metodă sigură de tăiere dacă nu suntem siguri în ce categorie se încadrează planta noastră.
3. (tăiere drastică) – se aplică speciilor și soiurilor care înflorește mai târziu, pe lăstarii noi, din iunie până în iulie (de exemplu, soiurile din grupurile Viticella și Jackmanii). Acestea trebuie tăiate drastic, deasupra celei de-a doua sau a treia perechi de muguri, la 20–50 cm de sol. Această metodă de tăiere se aplică și plantelor viguroase dacă se dorește limitarea creșterii acestora (clematitele din grupul Tangutica).
În cazul clematitelor perene erbacee (grupurile Heracleifolia și Integrifolia) și al soiurilor din grupul Texensis, se elimină toate tulpinile uscate chiar de la bază, iar restul tulpinilor se taie la 5–10 cm deasupra solului.












Recenzii
Nu există recenzii până acum.